Încins de gânduri mă retrag spre seară
Pe drumuri slugărite de demult.
Eliberat - ca dintr-un vis ocult -
Vântoasele mă prind în horă iară.

De-o aripă mă saltă. E prea mult!
Urcând, imperturbabil mă coboară
Aceeași pătimire - veche moară,
Pe care n-aș mai vrea să o ascult.-

Dorm visele pe praguri efemere,
Drapate în veștmântul deghizat,
Croit anume să le dea putere,

Să mă rețină-n spațiul expirat,
Rătăcitor pe-o mare de himere...
Și nu mai am cu cine ține sfat.