noi nu am existat,
a existat doar o poveste, un mit de sine statator
cu un baiat si-o fata
c-un cer de-asupra lor
si un pamant pe care usor calcau,
nu se iubeau
(sau cel putin, ea nu-l iubea)
ci doar se alegeau din sute de alte perechi
prea inclinati in conditia lor,
el ii cauta idei sa-i nuanteze chipul,
ea asculta solidele-i taine
si-i ascundea in palma inima,
sa nu o fure timpul ce le-a ramas
si in absenta lui uita sa mai iubeasca
(desi nu a iubit, nu a cerut destul)
uita ca el exista
undeva, spart in inima-i diafana,
unde lumina cerseste intuneric neclar,
uita de el, de absentele lui
(si totusi nu-l iubea),
apoi, a existat un fel de despartire
cand el cersea o ultima resemnare,
un inghet, o maretie a gheturilor,
unde ea era stapana zapezii,
iar el s-a tot retras ca un muribund
sortit destinului, la camera de gazare,
apoi a existat un fel de moarte
prelungita in iubiri ciuntite,
ea a existat o zi, el in schimb, o viata,
dar a trait o moarte si inca una
despartit de el.

a existat un mit, cu zei si oameni...