N-ai vrea să poți să simți,
S-ajungi sau chiar s-atingi
Aripa vieții fierbinți?
Aripa creaturii reci și albe,
Arsă în dureri și-n oameni.
Ar avea pene acea aripă,
Aduse de lumină?
Sau doar vârfuri rupte din cenușă,
Vârfurile unor lănci ascunse,
Trecute prin al ei chin acru și obositor,
Pe veci luptând, și încă, poate...

Cu al lor nisip ei vin și dau și sting,
Și ne cer să le dăm tot.
De ce-ar lăsa ceva aprins?

De ce ne cerem să tânjim
După durere amară, mută,
Oarbă și prea plină de barbar?
Ar fi mult prea ușor să stau eu stins,
Să plâng întins și să mă-ntreb
De ce nu-ncerc să țip să mă despic.
Să fac un lucru atât de mic și
Să-i întorc sau să-i deschid.

Ce mult aș vrea să pot să am,
Sau chiar să n-am, să fiu,
Să stau cu-n cactus singur în pustiu,
Să sper spre cer și să îi cer
Doar lui, sau poate verdelui,
Un singur strop din al lui zel.
Părul meu nisip ar fi, întors de mări
Și-ntors destul. Ei mi-au ajuns.
O apa și-un pământ eu reușesc s-adun,
Dar nu pot să le țin.
Înaripați ei sunt și își dau foc.
De ce îmi cer ei mie ajutor?
Și eu le dau, eu îi ajut...

Din a mea pană zboară vis,
Chiar și urme din al meu abis.
Fecioară sprijinită în al meu gând.
Ar vrea ei și mai mult,
Ar vrea să îi întorc,
Să le explic cum stau eu de primesc;
Doar în lumea lor eu stau.
De ce a lor și nu a mea?
E foarte simplu, draga mea...
E atât de simplu că nu știu,
Nici că pot exprima în scris,
Nu știu să-ți spun de ce.
Vreau doar să fiu eu,
Să pot a fi, să am mereu
Un păr nisip, ciobit de trecători.
Doar așa pot eu sa țip: cirip-cirip!

Și tu ai vrea să fii...
Ba chiar mai mult,
Ai vrea să știi!
Tu ești și o să vei fi al meu,
Tu, glas de apogeu.

Îți deschideam încet un văz
Spre-acel amar și mut.
De ce crezi tu că eu ți-l cer?
Să poți să vezi prin al meu ankh,
Prin al meu boo...
Și mult și sec, prea mult îți cer.

Eu sunt nimic și mă afund.
Tu ești aproape tot, sau măcar ești...
Habar nu ai ce ai și ții,
Ce mulți râvnesc și îți răpesc!
Din ce în ce mai cu puțin rămâi,
Ai grijă, glas de apogeu!

Nu mulți au ce și-au dorit,
Noi toți am vrea, și tu și eu
Să stăm și să gândim ce rău
Ar fi, sau poate e
Să fim atinși în gol
De către cei ce-aduc încet
Un aer de frivol.

Așadar, eu doar îți spun,
Nu-mi da răspunsuri vechi
Atinse de umor,
Și care-mi duc amorul spre declin.
Adă-mi tu, de vei putea,
Și o să vei, un zâmbet cald,
Plin de idei.