Când gândirea merge divorțată de trăire
te crezi mai bun,
cinstit,
simți în tine prima rădăcin-a vieții,
o pasăre sublimă,
și-o accepți ca pe un dar desăvârșit.

Când suferința zboară alături de inimă
și ești ceva mai greu,
dospit,
te doare-această uscaciune-a sorții,
crampe-adânci, molimă,
și-o arunci, din când în când,
fără să vrei,
pe pălăria unui trecător,
asemeni unui gest târziu.