Merg pe zi și merg pe noapte
nu sub ele, nu pe ele, între ele

Mă-ntorc și mă arunc peste albeață
crunt, încruntat și veșnic
știu, am auzit și eu de cruci
dar nu le-am auzit vocea

O piele de pasăre mă oprește
când bâiguind se-apropie de mine steaua
nu sunt, doar este-este sila
sila de moarte si colhoz
sila de neamuri reci, de vieți în roz..

Mă-ntreb și urlu de-ntrebări
este un mâine, va fi un ieri?
Dar cine, cine să răspundă,
când doarme țuica peste prună?

Am făcut și nopți cu cereale,
dar nu m-am minunat de poame-n prag de ridiculizare,
ci stau uimit de-a cântecului poartă
și râd mereu de-a României soartă.