Noaptea peste trupu-mi gol se-asterne trista, rece,
Cald însa-mi adie fruntea, dorul tau ce nu-mi mai trece.
Vine iarasi nostalgia clipei când eram in viata,
S-apoi moartea-mi umple trupul când va da spre dimineata.

Vezi prea bine cercul mortii sugrumând necontenit
Mutul, surdul si-apoi orbul ce din suflet te-a iubit.
C-am crezut tot ce-ai crezut si am vrut tot ce ai vrut,
C-ai cazut si am cazut, te-a durut si m-a durut
Si-am iubit tot ce-ai iubit, si-am mutit si am surzit,
Si-am orbit si am murit atunci când m-ai parasit.

Vei vedea si tu prea bine când jucând necontenit
Hora mortilor în viata, cel din urma chiuit
Singura-l vei da alaturi de toti care au mutit
Fiindca-n viata asta scurta si-au permis sa-ti fi vorbit,
De toti ce-au surzit pe veacuri atunci când te-au auzit
Cald soptindu-le adio dincolo de asfintit.


Vei ajunge-n ceasul mortii sugrumata-n rasarit
De o hora-a celor care nu-ndeajuns i-ai pretuit
Cu o noapte peste trupu-ti asternuta trist si rece
Cu un dor aprins de mine ce din suflet nu-ti mai trece.