tu umbră ce hohotești într-una te porți deasupra înăuntrul meu
să-mi spui pustiului nu îi auzi ecoul întors din mine
iar clipei nu îi străbați prin vise ce mă îngroapă în fâlfâiri tăcute
mi-i drumul ostenit de pașii tăi în goana după moarte

tu jar nestins mai toarnă
din jertfa sângelui
în zori
prin geamul poleit de suflet

și-mi șterge amintirile făcându-le prezent
în clipe-adormite
arcușul sângelui înfiorat stăbate
o lacrimă din cer
coboară vinețiu pe frunte

pământul pentru mine nu-i nimic se-aștern fiori
e noaptea noastră lungă
e vântul mut pe cer îngust ce ochii ți-i îngroapă
amurguri cenușii
flăcări
copleșind cuvântul

mă împrăștii țănădări suflet nou
din somnul tumultos al morții
tăcerea deznădejdii înmărmurite valuri
melodios s-așterne un fior
un cântec fără grai clipește-o stea
și cuibul se frământă în inimă mormântul vei săpa
când puiul ros de crengi
în giulgiul lacrimilor se sfințește

mă-nalț spre Tine!


înfășurat în zdrențe

moarte…