Goneam nebunește, cu 5 km pe oră. În spatele meu se prăbusea orasul, se orizontalizau blocurile. Copii prerafaelieni pluteau alunecând pe fire țesute de mamele lor din originarele placente, Eoli si Eole, trântind burdufuri de seu peste rana pământului, acolo unde urmele tălpilor mele laconice smulseseră scalpul. Undeva în față, Orchestra Radiodifuziunii dădea ora exactă a orei exacte la care se pariase că voi ajunge, iar minotauri cu musculaturi flasce se căzneau să rostogolească Bucățica de Zahăr Candel care-mi va recompensa găsirea drumului cel mai scurt de intrare în labirint.