Aș vrea să fiu albină
iar tu să fii o floare
ca zi de zi, necontenit,
să am rodul iubirii tale!
Te-aș aștepta o iarnă-ntreagă
ca să răsari timid
tu, dulce clopoțel,
de sub o stâncă, care
pare de neclintit.
Aș vrea să fiu un munte
iar tu cerul albastru…
Să fiu eu piscul care,
obraznic și semeț,
să-ți fur o sărutare,
doar una și să-ngheț!
Aș vrea să fiu pădure
iar tu o căprioară…
Să fiu țărâna care-ți
ascultă primul pas,
să fiu mireasma dulce
a verdelui de vară,
să te-mpresor mai bine
și să nu te mai las!
Aș vrea să fiu deșertul
iar tu soarele, care,
fierbinte și-ndrăzneț,
îmi încălzești întinsul,
mă mângâi și mă cerți,
lăsând norii albaștri
să mă-ntristeze adânc,
pentru ca tu, dup-aia,
să dogorești râzând!
…
Aș vrea să fiu o stea…
să fiu eu steaua care,
mai apoi căzătoare,
a-ndeplinit dorința ta,
aceea arzătoare,
de-a fi iubit de-o stea:
de steaua căzătoare!
Aș fi orice pe lumea asta
numai să pot și să-ndrăznesc
să iți mărturisesc o dată
că te doresc, te vreau aproape
și-apoi să-ți spun cât te iubesc!