în sunetul de castagnetă al sângelui de țigan


ce-ar fi mâinile mele,
hipnotizând melcii din ogivă,
dacă nu ar așterne în fiecare zi pentru tine zăpezi fumurii
pe o scândură din os de balenă,
cu grația culegătoarei de scoici?

două trupuri în sepsis psihologic
își încep disertația la țărm
prin fragmente clastice de dialect
cuibărit în sunetul de castagnetă al sângelui de țigan

purtându-și sânii de coral ca pe niște medalii,
femeile incepeau o hora.
fulgerele,
arborii cu clinchet de oase
rotunjeau pântecele iluziilor


eu port în mine copilăria mării-
o anxietate care ție, iubite, îți amintește gustul acelui sânge
care se îngroașă fără motiv în crucea vieții


ce-ar fi brațele mele arcuite,
adunând în fuioare lâna aspră a dezsexuării,
dacă n-ar ști să toarcă din neliniștea ta un caier de lumină
în tonuri guturale?



***
Blog Angela Furtuna