caută-mă alături de vântul obosit
sub frunze căzute din tei uitat de poezii

el povestește ploile trecute
împinse de atâtea ori în inima dinspre miazăzi
plânge văile uitate prin care alergă caii
și îndeamnă
într-o răbufnire
lupii să tacă din urlet de lună argintie

eu tac

vântul îmi cântă despre culesul viilor
și al florilor de gheață
desenează norii rătăciți de turma cerului
pe care
în jocul său îi fugărea
cândva

eu tac

noaptea ne petrece
și vântul prinde a dormi
simt cum în visuri tresare
în furtuni trăiește iar
el
regele de peste mări
și stăpân al mateloților
acum
suspină și adie
și își lasă alintul și dorul
lângă un suflet obosit
devreme

alături îl primesc
și tac