Îți ridicăm temple, Doamne, Te zidim în ele și Te uităm
ne prefacem în creatori și ne alergăm printre coloane
doar-doar ne-om lega sufletele în horă
cu capul în jos și cu ghearele împreunate
niciodată pentru rugăciune
niciodată pentru
niciodată

le lăsăm apoi în grija nimănui
a soarelui, stelelor, vântului, ploii,
zâmbim când mai cade câte o piatră din când în când
ne spunem trufași în bărbie că, iată,
nu ești așa de mare cum credeam
casa Þi se dărâmă spre nori
și norii cad, cad încet,
cad plângând

azi nu ne mai jucăm de-a creația
nu ne mai căutăm nici o ană nu o mai îngropăm
nu mai avem ziduri nu mai avem aripi
nu mai avem trupuri de unde
să Te alungăm să ne

astăzi ai să începi iar
să ni Te zidești
templu