era o pasăre aplecată în față
avea aripa dreaptă îndoită spre piept
dintre penele ascuțite se ivea un fel de cot șlefuit ca oglinda
atârna de el ziua supusă legată în lanțuri albastre
nimic nu prevestea gheara
nimic nu chema încovoierea tăioasă spre sine
privirea fixată în propria liniște își asista nașterile pe rând
pruncii mureau curați revendicându-și de fiecare dată timpul
comprimat ca un arc sub tălpile neprelinse pe drumuri
renășteau apoi cu pumnii strânși
înfășurați în secunde

era o pasăre încrustată pe creangă
i se limpezeau înspre nord o plecare sau două
la fiecare înșurubare în spațiul rupt înspre ea ca o gură
obstinată își punea țipătul în cămașă de forță
dar își lăsa uneori inima sa respire fierbinte
ca o pâine abia scoasă din vatră

era o pasăre
își asculta zborul fremătând în surdină
aștepta s-o mistuie în lumina rănită
până la capăt
ultimul cântec