Când doar cuvintele sunt cele ce-au rămas
Iar sentimentele rămân închise în vis,
Încet, inima începe a se întreba
Dacă nu cumva și-a greșit calea.

Când găsește în măști păcate tăcute,
Scufundate-n marea trăirii de-o aridă eternitate,
Castele mărețe continuă să își ridice
Cu ziduri de piatră și porți de nisip.

Însă doar atunci când marea-i învolburată
Îmi șoptește vag să o las mai aproape
Valurile să o cuprindă, să o sărute,
Chiar de-ar fi pentru ultima dată…