I s-au topit crepuscului,
porii;
In arcul de arama
al ninsorii.
Si-n reveria necuprinsa
a-nserarii,
isi doarme somnul brun
ca de codana;
Pe pala tremurand,
a morii.
Se-aduna norii.
Se aduna norii.

Nascuta-ntre retina curba
a selenei,
Si ochiul meu;
o raza bleu-albastra
luciul dulce-si lasa.
Ma doare cald in nari
fumul sobei de-acasa
Incins, de para,
sangele-mi,
pe plita orizontului apasa.
Si vrea acasa.
Vreau la el acasa !

Un pod de franghii
peste ape sure,
Ma poarta infantil
si sclav al lui Morfeu
Spre magma
de un ocru violent
a unui crater
de vulcan dement
precum un taur muribund,
Si-asemeni unui picador iberic,
as vrea sa fug spre el,
Dar fug prea lent.
Fug mult prea lent!

De-o aripa de albatros,
ma tin nocturn,
eufemistica stihie,
ii smulg o pana,
subiectiv
nu pot a ma abtine;
Ei bine-acum mi-e sete
precum foii de hartie,
i-i sete de cerneala
care naste versu-mi...
...pentru tine.
Acum mi-e bine,
Imi e mult mai bine !