și singur te strecori în suflet
ca raza de soare
prin scutul de frunze
înroșind mărul pe dinafară
înnegrindu-i semințele lăuntrice
visuri verzi de toamnă
șiroindu-ți sufletul
plouă cu aur
plouă cu solzi de șarpe
rătăciți în paradis
dulce lumină a păcatului

un fulger ca o gheară poleită
a păsării cerului
ca limba șarpelui
te-nvăluie-n coșmaruri cu semințe albe
dormi
și nu-ți dai seama
că pupilele țipă în spatele pleoapelor
durute de întuneric
festivalul viselor s-a încheiat
doar el
coșmarul cu semințe albe
îți adumbrește traiul
absorbind ultima moleculă a gândului
ducându-te la capătul nicăieriului
iar acolo
o oază cu copaci
o insulă de meri.