Un chip de piatră am avut
Când tu mi-ai spus
Că doar pe mine m-ai avut
Și-apoi m-am dus.

Căci nu simțeam ce ar fi trebuit să simt
Ca orice om,
Când tu-mi spuneai cu glasul stins
Povești de-amor.

Imună la ceea ce ar fi făcut
Ca să tresalte,
Abia acum mă-ntreb ce m-a ținut
Spre zări înalte.

Căci chip frumos al dragostei nebune
Nu l-am crezut
Decât atunci când am plecat pe urme
Ce le-am zărit.

Suflând cu jar amar și-un dor nestins
O biată adiere,
Abia acum văd dorul necuprins
Dintr-o iubire.