Știam c-așa va fi: mai dulce, mai gingaș, mai minunat
Decât tot ce eu vreodată am poftit… și-apoi gustat.
Pentru-ntâia oară însă, când buzele-n sărut mi-ai prins,
Te-aș certa! Ca prea în grabă, pe furiș mi le-ai atins.

Și dacă mai mult de-o clipă risipeai și-aș fi oftat
Iar de dorul gurii tale, greu aș fi fost de împăcat.
Abia de am reușit să-ndur ezitarea-ți de prisos:
Sărutul să-ți începi de sus.. sau de pe buza de jos!?

Dragostea-mi înflăcărată, ce lacomă mă mistuia,
Din oaza surâsului tău, văpăile inimii întețea.
Aprinsă-n suflet, adânc… tu mereu s-o știi arzând;
O candelă… în al tău zâmbet, scumpă icoană având.

Ora ce mi-e nesfârșită când se scurge fără noi,
Se prefăcu în secundă când am împărțit-o-n doi.
Atât de repede trecând, mi te-a răpit, și-n urma ta
Un ultim sărut sorbeam, din ceșcuța-ți de cafea.