bănuit de țigară
că o trag în piept
sunt inculpatul ceștilor de cafea
cercuri atemporale
desenându-mi destinul
în linii/forme euclidiene
citește-mi ursitele
înger cu piept de femeie
îmblânzește-le și aruncă-le
în brațele medusei cu craniu humanoid
care-mi molfăie viața
zi și noapte lângă mine
paralel și totuși secant
mi-a înghițit umbra
soarele nu mă mai privește
nu-mi mai desenează formele
numai câinii mă simt
îmi simt medusa și mi-o latră
patrupede zgomotoase
revendicându-și lanțul
trec prin viață
ca sângele prin vene
pulsând invizibil
izbucnind la o înțepătură
ca să mă văd
îmi tai venele minții
să curg
opacizând timpurile
eu-sine sine-eu
meciuri fără miză
ruguri de șerpi aprinse
îmi luminează calea
ducându-mă de mână
spre lumea nimănuiului.