Plecând de-acas', cu ochii plânși, în lume,
Sperând să nu mai sufăr și să plâng,
Mă întâlnii în ăst oraș nătâng
Cu unu' care n-avea chef de glume...

În stradă, între oameni, ne-am oprit,
Uitându-ne unu' la altu'-n ochi,
Și, ca să nu îmi fie cu deochi,
Scosei din buzunar, mototolit,

Pachetul de țigări ce-a stat în ploaie,
Și o țigară umedă-i dădui
Celui cu ochii sinceri și căprui
Care o luă și,-n loc să o îndoaie,

Bătu cu filtru'-n unghia cea mare
Și-ntinse mâna pentru o brichetă...
Noi doi zâmbeam, iar lumea necochetă
Fugea prin jur tot mai nepăsătoare...

"Ionuț Bălan" zisei, trăgând un fum,
Și-ntinsei brațul ca să dau "noroc!",
El se uita ca la un dobitoc,
Și-mi trase-un șut, că m-aruncă din drum

Cu capu'-n nori, de-acolo și mai sus,
Că, speriindu-mă, zisei "Ce-ai bă!?",
El mai mirat la mine se uită
Și printre stele zise "Sunt Iisus!"...

"O, Doamne, încântat de cunoștiință!"
Zisei, stingând țigara mea în mână;
Și amândoi, stând pe un colț de lună,
Bălăcărirăm tot ce-i cu putință...

I-am spus de noi, de tine eu I-am spus,
El asculta, călare pe opaiț,
Și, amețind de la țigara "lights",
Îmi adormi pe umăr El, Iisus...