femeia de apă își mișcă șoldurile
pe asfaltul tăiat în linii curbe
respirând vapori de metan
din flăcări suspendate artistic
speranțe ale unei primăveri albastre
șerpuiește între pasaje modificate genetic
încercând să cuantifice gradele de dor
ale unei îmbrătișări ce a modificat iremediabil
sensul echilibrului
înainte ca țiparul electric
să mă regurgiteze
într-o liniște fluidă cu gust de măr

mă grăbeam să cobor tu urcai

timpul aleargă în gol ca un șoarece
prins in caruselul propriei frici
inspirăm aerul în circuit închis
îmi arăți că se poate zâmbi printre lacrimi
ploaie cu soare unui cer nehotărât
uneori oamenii se îndrăgesc dincolo de întrebări
atingându-și mâinile în cercuri