degeaba îmi spui prietene
că boabele mele de grâu vor fi doar neghine
că surprind într-un mod vag meditativ cuvintele
pregătite pentru prohod

călăi suntem noi înșine

lasa-mi cuvintele pe altarul de seară
poezia mea e fără sentiment
e ca arma fără gloanțe
e jertfa de vară
dospită în ploile de toamnă
e plină lumea de conștiințe împușcate
ce ai cu intimitatea mea zilnică
cu pasul meu lăuntric
cu poluarea mea morală
îți place gustul cărnii

și

despre fericire nu vreau să vorbesc
nici despre șarpele din mine
nici despre sângele celor uciși
doar despre bucuria clipei
cand moartea s-a lăsat răpită
...poate ultima dată

șarpele luna mușcată
e timp de cântat
în sangele celor uciși

apoi…