atunci nu în răsuflarea mea am găsit pace
nu

câinele negru ca o unghie lovită era el
fugarul

trecea prin pereții mereu înfășați
ai inima să mă privești
cărunto de lanuri
poți?

sandale se împiedicau
în botul de strigăt
nu știu să iert_a ierta_iertare
valuri de alți pești
îmi înviau pe tendoane
albaștri ca și cum

(în oglinda romboidă
iubirea călătorea
pe un mânz de lapte)

atunci m-am temut că n-am să mă mai tem
am scos farfuria în
pleoape cu galben de must asprit
mi-am pus degetele muncite
de vid

și m-am privit