agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 1750 .



In Mediam Res
poèmes [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Ioan Argus ]

2005-04-08  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 





I. Gânduri fără de somn îmi perindă nepătrunsul,
afară, dincolo de ceas, aspre câmpii galbene – țipete roșii de maci
îmbrobodite de vântul tandru – mi se-aștern privirilor :
e cumpăna de ceas. Eu nu îmi sunt !

II. Rezem priviri pe-o piatră arsă. Pustiul e ținut
în liniște – surdină de la Dumnnezeu își caută
din umbră ființarea – ajung sfios la mine – Efata !

III. Sunt când umbră rece când nesomn de veghe –
înlăuntrul meu zac mări – oceane de misteruri –
nu am ochi și simț de-a le percepe – toate
picăturile mă întregesc – mă izbesc în malurile
trupului meu de pământ : înțelesul meu...

IV. Drumul meu spre ziua din urmă este lung –
caută dușmanul firelor mele scurtătura – Dumnezeu
i se opune – îmi întinde-n gânduri firul Ariadnei :
înalț zmeie către Dumnezeu – printre privirile Lui
se-găduie lumina. O simțire și un gând.

V. Se strecoară vântul prin cireși – printre rune se alină
și prin mine se-otrăvește – eu nu îl simt. Încă vie
străduința mea de a-l învinge. Zâmbește scurt –
oglinda-mi otrăvește mintea – am albit.

VI. Ursitorul meu îmi dete duhului povară grea –
îmi strâng în minte și sub pleoape stropi de ziuă,
mieji de noapte, sâmburi de asfințit și cojile de
răsărit – crâmpeiele de amintiri să îmi închege sufletul.

VII. Ce calm pasiv ! Ce basme ascultam copil fiind –
ținut-am minte șoaptele străbunilor mei – am ferecat din
momentele lor în momentele mele – am ferecat
din sângele lor în sângele meu – am ferecat din
trupul lor în trupul meu – a ferecat din Dumnezeul lor
în Dumnezeul meu – privindu-mă, îmi văd urmașii
ferecându-mă…

VIII. Mergeam adesea la cules de raze – închideam încet
un ochi, apoi pe celălalt – lăsam doar dâra de
lumină slabă să intre-n clipa mea – prin gene lacrima
îmi scânteia tăcută. Tăcută la mine, mesaj la Dumnezeu.

IX. Mă-nclin în fața mării – mă-ncântă albastrul-negru
de pe fața ei – se gudură ca o pisică printre degete –
m-ademenește-n largul ei. Mă-ngroapă-n trupul ei.
De dimineață răsărise soare sacru – vântul aprins de stele
îmi spulberase hainele-mi către alte țărmuri.

X. Am cunoscut o fată - șăgalnic se-aprinsese în priviri.
Nisip în părul argintiu, șirag de perle pe grumaz.
Șapte zile n-am dat crezare vântului ce m-a uscat –
Am doar un loc – o scoică din șirag.

XI. Se-nchină sufletul meu soartei – cu ce cuvinte
s-a scris destinul meu ? Pe ce hărți s-au așternut
drumurile mele ? Bolțile mele pe ce zări s-au desenat ?
pasul meu pe ce cărări vor răsuna ? Focul meu de
dragoste ce fată îl va mistui ? Ce piatră se va ridica
în urmă-mi să-mi zdrobească credințele ?
Ce vânt va umple pânza din catargul meu, ce ploaie
va spăla păcatul meu – ce Dumnezeu mă va milostivi –
cana de apă și bucata de pâine rămase pe pervaz...

XII. Zi după zi pleoapele-mi albesc și gândurile înmuguresc –
arinii zac aduși de spate – ani de zile de trudire –
Eu am culori în ochi să pot vedea ce este – am ochi
să văd culorile ce-mi se cuvin – am gândurile mele
de-ndreptare – un Dumnezeu care mă ține-n suferințe –
o cruce de purtat – cuvintele din rună și vorbele din gânduri.

6 aprilie 2005, Câmpulung Muscel

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .