sînt o epavă eminamente banală
mi se macină sufletul încet monoton
scuip adesea rugină sprijinit de pontoane
răstignit pe uscat sub un soare breton

negru mîlul rece se prelinge în cală
ca un șarpe orb printre insule de catran
un cancer uleios iridiscent înflorește
glazură de sare cu miros de alcan

adio iubito depărtare a zării
și talazuri ce nu vor mai fi niciodată
îmbrățișările noastre de-acuma uitate
nu am fost decît o pereche ciudată

cînd briza-mi aduce uneori pescărușii
mai trimite-mi un strop din adîncul tău rece
un ultim sărut pe fruntea-mi albită de soare
iar marea uitării adînc să mă-nece