E ceva viu în mine
ce se zbate în formă neclară, bate din aripi ce n-are,
trece agale ca o idee moale ce greu se târește de atâta viață.
N-are ce face?!
E obositor cum mai tropăie și ceasul în liniștea lui.
El n-are idei, doar timpul îl știe
să-l prindă în bătaie. Doar atât știe.
Liniștea s-a umplut de iubire și se răstoarnă în mine.
Nimic nu mă doare, doar mă apasă ceva în timpan;
E timpul ce tropăie din secundele lui
și mă înconjoară în plictiseală.