Sub omăt se-ascunde gheața
Și sub gheață, iar, pământul,
Sub un zâmbet – suferința
Și-n durere geme gândul.

Și în zori se caută soare
După noaptea seacă, lungă,
Și în suflet – alinare
Ca să poată să ascundă
Lungi și-adânci troiene reci;
Þurțuri ce nu se topesc,
De pe fragilele crengi
Care speră că trăiesc…

Printre picurii de ploaie
Se aude iarăși vântul
De puterea lui se-ndoaie
Pomii, se-ntețește focul
Care geme: a lui văpaie
Înroșește și pământul:
Nucul simte că îl taie…
Amuțit și-așteaptă rândul…

Sub un sol se-ascunde apa
Și în apă – multe lacrimi
Sub izvoare – poate piatra,
Și în suflet: mii de patimi.