Din ochiu-ti stang rasare-ncet luna argintie.
Poarta dupa ea urlet de lup hamesit de iubire.
S-a cocotat lupul acolo sus pe stanca aia ce seamana cu un zmeu bagat de un erou pana la brau in pamant…
Asteapta cu ochii atintiti spre oriunde sa-si vada haita.
Adesea-si ridica nasul sa simta izul in aer..
Se ridica in doua labe chiar, pentru a prinde un strat de mai sus… sau pentru ca i se parea ca zarea un ceva.
Ochii i se incetosau de incordare si parca lacrimau…
In vreme din vreme scapa cate un scheunat slab.
Apoi vazu luna rece ce zgaraia cerul trist cu lumina neclara.
Brazda lasata semana cu sir de durere
Si lupul isi urla neputinta…
Cerul e gata dar luna continua… cade…
Incet se desprinde de bolta-i sin-n zbor prabusit se arunca…
In drum coborat da scanteie… si duce cu ea urlet de lup,
Si scancet, obosita privire, speranta ranita, asteptare in van…
Coboara cu ea durere pelina…
In praf se va sparge, hranind tot pamantul cu ce e in ea.
In noi… doar in noi s-a simtit cutremurul iute.
Pe mine… pe mine ma frige… si doare…
Ce rece-i distanta, ce mare-i distanta, cat doare distanta…


09.03.2005