De-aș putea să dau durerea pentr'un strop de fericire,
Și să schmb întrega ură, pe-o secundă de iubire,
Iar din lacrimile toate, de-aș putea, torent să fac,
Să dispară în oceane, cu tot răul fără leac,
De-aș putea ca mărăcinii, prăfuiți de lângă drum,
Să ne'mbete ca și crinii, noaptea, cu a lor parfum,
De-aș putea să ard tristețea și din flăcări, bucurie,
Urletele disperării, să le fac o melodie,
Norii negrii, de-aș putea, i-aș ascunde după munți,
Și pe Soare l-aș ruga, să ne descrețească frunți,
Stelele, le-aÈ™ da pe toate, le-aÈ™ culege de pe cer,
Fiecare să și-o poarte îmbrăcat cu-al ei mister,
...............................................
Timpul, cu aripa lui, l-aÈ™ opri din zbor, cu'n vers,
Să ne bucurăm o clipă, că e rai în univers.

Valeriu Cercel