să mă tot duc prin ploaie după nimic
și să mă simt asemeni unui cal
până la capătul de jos al orașului
în plânsul cerului – universal

să ne mișcăm într-acolo iluzie
dacă nu plouă curând o să-nceapă
mi-e dor de gura singurătății
de acel nimic plin de apă

ce-i? mușcă-mă de creier, foame!
triumfe drojdia prin absolut
lasă – mai sunt milenii-lumină
până când va fi totul pierdut

mai șchioapătă umărul meu prin mulțime
am fost bătrân în lumea prematură
să ne mișcăm într-acolo iluzie
și să ne spele ploaia sângele din gură