Priviți, umbre stufoase, ei se mișcă fără să clipească
și carul a învățat din loc să se urnească
prin boi de sticlă

O știam și eu pe fecioara cu boi de marmură,
cu proteză de fildeș, turnată direct pe lângă gură,
dar ea a aflat de mine după ce
m-am spânzurat de un colț de masă

Refuz
să cred că nu mai sunt atârnat de colți
și că mi-am scos capul din
coama dințoasă a leului
mort

Mort de tine sau de mine
aplecat
sub cărți
să nu rănesc hârtia cu privirea-mi înghețată
Te-am lăsat să strănuți pe mine,
Îngerule!