Intr-o seara, aveam inima de plumb,
Era grea…
Era foarte grea…
Simteam cum trag lumea cu mine,
In marea de infinit in care m-adanceam…
Era grea…
Era prea grea…
Si ma agatam de stele,
Trageam cerul peste mine,
Imi cadea lumea peste…lumea mea!
Si Pamantul, cu toate straturile sale, parea sa ma inghita,
Constient si nepasator…
Acolo, in stomacul lui,
Cu oameni morti si oameni nenascuti inca,
Acolo, cu istorii ingropate
Si mii de tehnologii, inca nedescoperite…
Era grea…
Era mult prea grea…
Si era atat de grea, incat…
…cazand as fi luat Pamantul cu mine,
In nemarginire,
In supremitate,
In absolut,
In total,
In nimic…
Intr-un mare total de nimic…
Si cazand in Univers,
M-as fi prins de constelatii,
As fi apucat galaxiile,
Si le-as fi tras,
Si Universul ar fi cazut, cu totul, mai departe,
Peste mine,
Peste lumea mea…
Dar sunt aici, am avut doar inima grea…
Prea grea…
Atat…