Cand tac, e pentru ca ascult si nu-i tacere
De-mi daruiesti, ci vorbe stinse,
Ascunse in adancul unei mari intinse
Ce peste mine se revarsa la o mangaiere...

Si un cuvant de as rosti mi-e teama
C-o vraja istovita va sa ma renege,
Sau poate ca-i tacerea ce sufletul imi drege,
Iar glasul tau din neguri de ma cheama,

Si fiinta mea cu toata se destrama,
In vorbe mute, crampeie ostenite,
Cand patima din inimi ca mere viermuite,
Nu lasa pe obrazu-ti, plutind, umbra infama,
Si totusi, intre noi, dureri nebanuite...