Aș face din șoldul tău
o mare, ruginită navă.
Aș trece-n ea de valul rău
și bazinul de otravă.

Și când pânza mi-ar sălta
plină de sare la cer,
catarg aș fi și ți-aș purta
sicriul în eter.

Aș naufragia pe-o spumă
și-aș privi dormind
cum stoluri se adună
din inimi răpăind.

Le-aș duce repede de nas
cu ochiul meu ascuns,
le-aș pieri din lungul pas
înc-o dată nepătruns.

Și nebună te-ai întinde
între pături răsfoite
și brusc ai arunca-nainte
mii de șolduri ruginite.