De ziua ta râule, ți-am împrospătat malurile cu pietre
și suferința am pus-o în undele tale ca prin forța ei
să te scoată din incriminare și inerție.
N-am ținut seama că vei traversa o câmpie
îndreptând spre rădăcinile holdelor greutățile mele.
Oricum sortite-s jertfei la ziua secerișului și
suferința înmormântată-n ele se va purifica în mistica ostiei.

II
Râule n-am ținut seama de peștii tăi,
de racii tăi,
de melcii tăi, de șerpii sau de broaștele tale,
copiii tăi pe care-i ocrotești;
gâzele, turmele de fluturi și libelule,
mirifice țesături de suflare.
Alături de crucea lor lichidă
vor purta și chinul meu
ca pe o binecuvântare
strămutată din suflet de om
în fiecare din trăirile lor

III
N-am ținut cont de femeile
ce vin să spele rufe pe malul tău,
(picioarele lor goale, muncite, ce te inundă, sânii lor mari fertili,
ce se adapă în susurul tău,
zâmbetul lor ofilit purtat
de lumină în trupu-ți)
fiindcă durerea mea
este o povară ce le poate fi
pe nesimțite împărțită între atâtea altele.
Însăși nevoia lor de apele tale
este o suferință a vieții
și o dependență chinuitoare de matca ta.

IV
N-am ținut seama de animalele
ce vin să se adape, destinul lor
oricum este pecetluit
și suferința le înțelepțește;
turme de oi, vite, asini și cai însetați
sub faldurile biciului.
Toți vor bea o mică parte din suferința mea
și mă voi găsi câte puțin, ca o infecție,
în fiecare.


V
Doar eternitatea mării
am înțeles-o și respectat-o.
Ea îți soarbe trupul lichid
în fiece moment și nu știu în care din zile
te va seca o dată cu mine, râule,
o dată cu mine neputinciosul,
însetatul după aruncatele suferințe.