Lacrimă de cristal...
Senzație de visare...
Roua pură si fără de moarte...
Se prelinge incet pe obraz.
Se sparge pe mâna albă ca marmura,
Mână a prințesei hoților.
Ea,necruțatoare și nemiloasă
Se lăsă inșelată
Și inima-i fuse luată,
Furată de un hoț
Necruțător și nemilos.


Și iată…a doua lacrimă pură a unei ființe hoațe
Cade și se sparge
Pe oglinda-i din mână stângă
Se uită și nu se recunoaște
Se vede mai urâtă ca nicioadată
Diformă și hidoasă
Lașă și trufașă fost-a mai demult...
Deabia acum sinele i se arată
Așa cum e el.


Se cutremură
Și izbește oglinda de podeaua rece
Și ea de albă marmură.
Cioburi multe ajuns-au pe podea
Unul în formă de fulger
Se duse tință iîn ochiul stâng,
Străbătu drumul roșu
Și întortochiat spre locul
Unde inima-i bătea nestingherită.
Și încet încet ocupă acel loc...


Ochii căprui ai prințesei
Aruncă priviri
Mult mai necruțatoare și nemiloase...
Pare mult mai hidoasă..
Neomenească...
Dar nu-i mai pasă...