Își sfarmă orologiul bătaia de perete
- Concentrică vibrare de inimi în ecou -
Un semn de taină veche pecetluind sipete;
Un vis al răsădirii speranțelor. Din nou!

Și-n volbura ce-l arde, și-n mare ce-l cuprinde
- Când noaptea se prelinge la margine de zi -
O mână se-ntrupează, din umbre, ce pretinde
Că stinge lumânarea, spre a se întregi.

Și-n grabă, ca paingul ce-și țese o urzeală,
Cu brațele-i de ceară - Icar, de un minut -
Pe scara insolită, croită din greșeală,
Măsoară Nesfârșitul, cel făr’ de Inceput...

Datornic, orologiul, își toacă cutezanța
În large trepidanțe, într-un ecou profund,
Mimând, rechizitoriu, ce-a ordonat Instanța...

Noi, neputând pricepe, ne prăbușim la fund!