ți-am auzit aseară oasele conversând cu luna
cum că prin ele curge lapte și-o să le bea pământul
nu te-am trezit înfășurai aerul lichid cu zbatere
de gene și scânceai a litere nespuse am ascultat
cu inima în lumânare arderea nopții și-a ta
mi-era teamă să nu-mi mori sub diedre cu peceți
te-am vegheat de prin pereți

spre zori teiul arunca pietricele în geam
și eu mă înfășuram pe rouă a nu-mă-uita
pâinea creștea în covată arcul se smulgea din cerc
și-o lumină gălbuie se înnoda de-un scaun

am șters urmele trecerii ieșind din tine
ca aburii ceții din gurile livezilor

neblestemat ai rămas în urmă trăindu-mi căpruiul
ca pe ultima zi a vederii