Când apa neagră îmi aduce schelete mici, împrăștiate
Pe-ntunecatul mal al mării întinse de o mână rea,
Duios cu un sărut eteric în carapacele crăpate
Cerești cuvinte de iubire sunt spuse-ncet de gura ta.

Cuvinte mai demult rostite și răsucite în vârtejuri
Ce ți-au închipuit iubito din pleure de înger ochii
Din vine de coral papucii i-au împletit și fine vrejuri
De spume dulci ți-au stat agrafe pentru rochii.

E-o lungă noapte între nadir și până sus deasupra mea
Nu știu nici dacă pân’la ziuă mai este totuși orizontul
Sub borangicuri argintate acolo unde de-obicei era.

Nu-mi pasă dacă vom afla sau nu într-un sfârșit complotul
Până când soarele răsare toată rostirea o vom bea,
Ca-ncet pe noi să năruim cerul cu totul.