fii amabilă și aprinde-mi țigara...

știi, eu îmi aleg primăverile după cum bate vântul
iar de data aceasta a venit dinspre apus
nu degeaba m-ai găsit cu genunchii strânși la piept
inima certându-mi

încă un fum și continui...

da, da se pare că de la o vreme încoace
a devenit o adevărată tradiție
te pricopsești numai cu tălpi goale, trecătoare
parfumuri ce te îmbată și apoi te las cu ochii-n soare
și nici că te-ai lecuit
doar te cunosc - azi le urăști, mâine le iubești

femeia, femeia și iar femeia...
câte planete nu se învârt în palma ei
azi e cafeaua ta cu lapte,
mâine poem aducător de patimi

fii amabilă și aprinde-mi țigara...

da, da ți-am promis că mă las
dar port în mine lut și apă
nu sunt de piatră
mă cert, te cert, o cert
mă doare, te doare, o doare
însă toate drumurile au același punct de plecare - femeia

încă un fum și repornesc la drum


27-iunie-2005