cine mai poate ști unde începe realul visului și unde se termină
visul treziei? sticla se întoarce în nisipuri
cu voluptatea unui somn cu aromă de mentă și-mbrățișare de opiu

gândește-te

pipăind cu degete de orb lumina dintre planurile paralele
interiorul își rătăcește calea către ieșire
printr-un labirint de semne de întrebare multicolore
așezate unul peste altul în zid până la cer
firul ariadnei s-a rupt de mult agățat într-un colț de stâncă
dar soclurile zeilor uitați sunt întotdeauna acoperite de secunde
pe partea dinspre nord

în definitiv nu este decât o șaradă
iar la capătul celălalt nu mai este decât inima ta căruntă
de atâta așteptare de-atâta trezie deșertică undeva la est de tine însuți
ceilalți vor fi plecat de mult pe la visele lor
în care au aprins lumina și acum privesc liniștiți la televizor fiecare
cu propriile sale scenarii derulându-se pe ecran de cristale lichide
alb-negru sau color

gândește-te

trezirile se întâmplă uneori ca durerile de măsele
după somnul cu aromă de mentă ce te cuprinde-n îmbrățișarea
degetelor gigantice de opiu