Oglinda sufletului alunecare a umbrei peste umbră
defilează pe fruntea noastră propriul vis purtat
în zări primenindu-se o taină cânt de mandolă
mireasmă-i de dor sufletul fără istov legat.

Înnoire neclintită ca o mângâiere petală cu petală
peste poteca florilor o geană ce tainic a așezat
ochiul violetelor în desenul iubirii logodnă rară
pe stânca de gnais a întâlnirii semnului legat.

Să-l fericească cu-n alint în propria-i măsură
inelul supraviețuitor unind aripa-i infinit
și-i zborul slăvit suflet miroasind a ambră
de iubire născută ce-i cânt neprihănit legat.

În el încape neînceputul ce nu-i într-o doară
din adânc împlinindu-i dorința ce-i cu rost
favor de nesațiu cunună de lauri apărară
suspinul uimit al vieții pe buze s-a visat legat.

Răsuflet al asemănărilor gemene îmbrățișară
împlinire la capătul lumii smaraldul procreat
departe nobila jumătate singură va-nnopta iară
atât de aproape-i cingătoarea de jad ce ne-a legat.