agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-04 | [This text should be read in romana] |
azi ești cam distrat
îmi spune bătrânul care m-a oprit pe stradă nu vezi? ți-ai pus pe dos norii din privire și ți-ai încălțat invers universurile când ai plecat de-acasă uite până și visele îți sunt boțite e semn că ai dormit îmbrăcat cu ele azi noapte miros încă a somn și a lună în primul pătrar trebuia să le lași acasă că-i păcat de ele să le prăfuiești prin trenuri și gări mă uit atent parcă seamănă cu bunicul și parcă seamănă cu cerșetorul nebun de pe strada popa nan care vorbea într-o limbă numai de el știută are tâmplele roase de atâtea gânduri și barba îngălbenită de nicotină îmi șterge cu degetele osoase un colț de lacrimă cuibărită cine știe cum în colțul inimii și surâde a dimineață de vară surâde a rouă și a iarbă proaspătă apoi pleacă mai departe fără să se uite în urmă purtând pe umăr un dragon albastru ce doarme cu capul pe o carte cu scoarțe de piele neagră și cruce de aur din asfalt îi răsar sub fiecare pas flori de crin ce-i sărută în tăcere gleznele goale în timp ce umbra sa alungită sub soarele amiezei usucă toți arborii pe care îi atinge îl văd de aici de unde stau înainte de a dispărea după colțul zilei de astăzi oprindu-mă din nou și așezându-mi gulerul boțit de atâta întuneric
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy