culeg din zabranicul zilei un ceas rasarit aiurea
inauntrul lui lumea se chirceste posac
ii sarbatoresc vaga lumina dinapoia dezastrului
maschez cu indiferenta genele lui sarace
si lipesc minutele cu saliva de larma infundata
caci se aud in el vocile atator trecuti
cei ce au navalit in uitare ca o hoarda de barbari
nestiind ca, acolo, nimic nu e intre un rasarit si un apus
iata ceasul meu unic
imbracat ca o mireasa in faptul nuntii
despartit de curgere
inflorit ca o iarba a fiarelor pentru poarta imobilitatii