ati-mi un trup, voi muntilor
Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
si totusi
flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet
ce-l port.

Dati-mi un trup,
voi muntilor,
mărilor,
dati-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcasul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măretii mei pasi
si-as apare năvalnic si liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-as întinde spre cer toate mările
ca niste vânjoase, sălbatice brate fierbinti,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când as urî,
as zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieti sori
călători
si poate-as zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.