n-ai să vii și n-ai să struguri domnule nichita
nu ne putem juca cu negativele după cum ne taie capul
s-a dus revoluția franceză cu ghilotinările ei
azi se poartă injecția letală în culori
asortate contextual fiecărui anotimp
se poartă mai ales pe post de umbrelă
mai ales pentru că se poate deschide
și noi cu toții iubim deschiderea
îi urâm numai pe deschizători
n-ai să struguri n-ai să vin domnule nichita
tu n-ai să vin eu n-am să pleci
groapa marianelor niciodată explorată
de o parte străjuită de cuvinte de cealaltă
de realitate

mie mi se pune cu fiecare vers în plus
câte o circumvoluțiune pe inimă apoi
începe să se repună depună compună
să se în cele din urmă descompună
totul ajunge la un moment dat la descompunere
cu o moarte toți suntem datori cum s-ar zice
eu având-o pe maică-mea girant și pe taică-meu ipotecă
am datoria asta încă o sută de ani
doar uneori mă gândesc serios să o achit înainte de termen
poate mă scot la dobândă mă gândesc
doar că dacă mă scot din ceva mă bag în altceva
unde mă bag unde mă bag unde mă bag

astă noapte e lună plină gândesc rar
să nu vărs nici o picătură