mai am cel puțin o dragoste nepurtată
ca o haină veche căreia îi mai desfac nasturii
uneori și multe distanțe
kilometrii nefinisați pe la colțuri
aștept corespondența și încep spectacolul mut
al plicurilor neatinse cu limba
mă adun ca o zestre decupată de sensuri
într-un cerc doar o singură ușă
prin care intuiesc orizonturi neîncepute
se sparg globulele roșii în sînul meu stâng
îmi atârnă pe umeri veștedă ca o teamă
unduirea timpului
se-ntâmplă să purtăm același număr la inimi
avem o pereche gigant de aripi
zburăm prin același univers bătătorit
cu două sau mai multe steaguri în mână
înfrîngem singurătățile
ca pietrele de pe un țărm uitat dintotdeauna

mai am cel puțin o dragoste nepurtată
și de noaptea trecută nu mai cred în spirite
mă joc de-ascunselea pe moarte și viața iar
țigările acestea îmi fac rău îngăduie doar un răgaz
noaptea se consumă în litere încercănate
iar haina asta veche ce am uitat s-o mai port
nu mai înseamnă nimic
îmi las mai bine nasturii într-un palisandru
violet până la măduvă
se vor frânge sub soarele de august
într-un cutremur de nalbă și verde