Poetul e incendiul din inima nopții
Și magul, la sfat, stând cu vii și morții
Pe tâmplele lui se frământă izvoare
În gânduri ascunde semințe de floare.

Poetul nu știe de-i zi sau de-i noapte
Cât incă-i în viață respiră prin moarte
Și ceea ce omu-ndeobște plătește
De-o sută de ori, el mai mult ispășește.

Poetul se-mbată și vinu-i cuvântul
Iubește femeia, iubește pământul
Și foc trece-n vorbe, ca un Prometeu
Acest fiu teribil, al Lui Dumnezeu.