îți amintești ravagiul hrănirii dintr-o noapte
când unu-n altul d'am cu stupi de miere-amară
și ne-am înfipt caninii, până atunci de lapte,
și-atâta ne-a plăcut că încă ne mai doare?

îți amintești de lupte, duse pe câmpuri, câte...
că nu puteam trăii de-n nări n-aveam mirosul
de sânge-al celuilalt, deci nu puteam admite
ca-n lupta corp la corp s-avem un armistițiu?

îți amintești de-nvingeri, atât de temporare
că pauza-ntre ele dura ce-l mult o zi
furtuna răfuielii din noaptea următoare
ținându-ne pe jarul placerii de-a fi vi?

îți amintești desigur, că fiind cu pașii grei
noi ne-am călcat cu rândul atât de-adânc, pe lut
c-a devenit același râzând de toți acei
ce fiind săraci cu duhul, nimic nu i-a durut