obosit
vineri după amiaza Dumnezeu ațipește pe când
sinucigașii se tăvălesc în praful alb al uitării
se sparg conducte cu disperare
naufragiază pe buza paharului jumate golit
trenul intră în gara de vineri leviatan scrâșnind
înfometat în fața porției de
navetiști miros acru iluzii trezite câini gălbejiți

nimic
un orizont scindat un accident o neregularitate
o groapă comună un bazin de formol
și
înapoi
în vinerea uitării descifrez și eu cu ochii începatorului
o partitură
care nu mi-a fost destinată

textul acesta e obscur și conține erori suprapuneri
confuzii ai să-mi spui

chiar când
vei simți
lama lui subțire traversându-ți un nerv
un alt nerv
cel crescut în vinerea uitării